DSC_0050.jpg?fit=1200%2C797&ssl=1
07/dec./2022

Este un adevăr universal recunoscut că organizarea de evenimente corporate nu este o treabă uşoară. Deşi ni se pare simplu să organizăm un training, o conferinţă sau o lansare de produse noi, lucrurile nu stau chiar aşa. Spre deosebire de evenimentele private, cele corporate sunt strâns legate de reputaţia şi imaginea pe care o organizaţie le reflectă în exterior.

Miza unui eveniment corporate este extrem de mare: impecabil organizat, el poate aduce organizaţiei un capital de imagine enorm, venituri crescute şi acces pe pieţe noi, pe când orice neatenţie te poate costa ani buni de muncă.

Iată 5 motive pentru care ar trebui şi tu să laşi pe mâna unui Designer de Evenimente profesionist sarcina organizării următorului tău eveniment corporate:

1.Experienţa. Poate cel mai important motiv, pentru care ar trebui să te gândeşti să apelezi la serviciile unui designer de evenimente, este experienţa pe care acesta o aduce evenimentului tău.

Fiecare eveniment trebuie planificat riguros, până la cele mai mici detalii şi necesită un timp de pregătire pe care, de cele mai multe ori, nu îţi permiţi să îl aloci.

De asemenea, în organizarea unui eveniment pot să apară o mulţime de situaţii neprevăzute, prin care designerul de evenimente a trecut de multe ori pe parcursul anilor şi pe care va şti cum să le gestioneze rapid şi eficient.

2. Relaţiile. Odată cu experienţa vin şi relaţiile. Designerul de evenimente a colaborat de-a lungul timpului cu numeroşi furnizori şi poate obţine pentru tine, foarte repede, oferte şi preţuri pe care nu ai putea să le obţii altfel. În acelaşi timp, datorită expertizei sale, va putea să îţi recomande furnizorii cei mai potriviţi pentru evenimentul tău.

Pentru evenimentele care implică şi o parte de comunicare şi promovare prin mass-media, te poate pune rapid în contact cu reprezentanţii presei şi îţi poate recomanda  cele mai bune canale de promovare pentru evenimentului tău.

3. Încadrarea în buget. Dacă ai organizat vreodată un eveniment, ştii deja că unul dintre cele mai problematice aspecte este respectarea bugetului. Având deja sute de evenimente organizate, designerul de evenimente ştie cum să realizeze un buget realist şi cum să îl structureze astfel încât tu să nu fii nevoit să cheltui niciun leu în plus.

Încadrarea în buget se referă şi la timpul alocat organizării. De cele mai multe ori se doreşte organizarea unui eveniment în mai puţin de o lună, fără a se lua în calcul toate aspectele organizatorice din spate. Designerul de evenimente poate face o estimare reală de timp şi poate face o planificare a tuturor activităţilor şi resurselor necesare pentru reuşita acestuia.

4. Puterea de negociere si recomandare. Designerul de evenimente este purtătorul tău de cuvânt în relaţiile cu furnizorii. Având deja un istoric al colaborărilor, el va putea negocia pentru tine cele mai bune oferte şi va obţine maximul cu bugetul tău. Oricât de mare este compania pe care o conduci, s-ar putea să nu poţi obţine ofertele pe care le poate negocia un bun designer de evenimente.

Designerul de evenimente este şi un lider de opinie si se poate transforma uşor într-un ambasador al brandului sau evenimentului tău. Foloseşte imaginea sa, oferă-i anumite oportunităţi şi el va continua promovarea brandului şi după terminarea colaborării efective.

5. Resursele umane. Organizarea unui eveniment corporate in-house presupune un număr enorm de ore petrecute în şedinţe de planificare, cercetare, redactare de rapoarte, precum şi un număr mare de angajaţi implicaţi în proces. Nu perturba activitatea angajaţilor tăi, luându-i de la sarcinele lor. Apelează la un designer de evenimente şi la echipa sa, care să preia responsabilităţile şi care să îşi dedice timpul organizării evenimentului tău corporate.

Designerul de eveniment va lucra pe baza unui plan de eveniment, îţi va comunica săptămânal progresul activităţilor sale şi va fi „omul din umbră” care se va asigura că imaginea ta în piaţă va fi cea mai bună.

Descoperă mai multe avantaje ale colaborării cu un consultant designer de evenimente prin programarea unei întâlniri de consultanţă în organizarea evenimentului tău.