Cunoaşterea de sine: de ce eşti ceea ce eşti?

13 decembrie 2016 de AGEO Biz0
DSC_0094.jpg?fit=1200%2C797&ssl=1

Cu toţii o ştim: cunoaşterea de sine este extrem de importantă. De ce sunt ceea ce sunt?

Consider că ar trebui să răspundem la această întrebare cât mai des. O întrebare care te ajută să ştii unde te afli, să ştii unde vrei să ajungi. Afli dacă eşti în armonie cu tine însăţi sau dacă îţi foloseşti la maxim abilităţile, pentru a da ce ai mai bun din tine indiferent de situaţie. Cu toţii o ştim: cunoaşterea de sine este extrem de importantă. De ce sunt ceea ce sunt?

Fiind om de marketing și de relații publice, mi-am făcut un obicei din a aplica principiile teoretice şi în viaţa mea personală. Am decis să transform elementele care explică mixul de marketing ale unui business, de exemplu, într-o introspecţie şi o ocazie de a-mi face o evaluare a acțiunilor, a muncii depuse şi a rolurilor pe care le am. Cei 4 P din mixul de marketing au devin un reper pentru că

PRODUSUL… sunt EU! Felul meu de a fi, comportamentul, modul în care mă îmbrac sau vorbesc, expertiza şi abilităţile mele mă individualizează şi mă diferențiază de ceilalţi din jurul meu. Pare dur să ne gândim la noi ca la un produs pe un raft, care aşteaptă să fie ales de potenţialul cumpărător, însă aşa se întâmplă dacă ne gândim la piaţa locurilor de muncă şi la eforturile pe care trebuie să le facem pentru a fi selectaţi la un interviu de angajare. Cu ce sunt eu mai bună decât ceilalţi?

PREȚUL… este dat de ceea ce pot EU să ofer! Vreau să fiu genială, exceptională în tot ceea ce ofer sau mă mulţumesc cu puţin şi nu am nicio aşteptare de la viaţă? Salariul pe care mi-l doresc este justificat de expertiza pe care o dețin şi pot aduce plus valoare angajatorului sau firmei pe care o reprezint?

PLASAREA pe piaţă… sunt EU de găsit? Pe lângă datele de contact şi realizarea unui cont pe canalele de socializare, particip la conferințe şi cursuri pentru a mă specializa şi pentru a crea relaţii noi? Cum și cu cine îmi petrec timpul? Îmi place să fiu implicată în acţiune sau stau acasă, retrasă, sperând că cineva, cândva mă va remarca?

PROMOVAREA… ce spun EU şi ce spun CEILALȚI? Unde vreau să mă poziţionez în mintea celor cu care intru în contract? Cum mă prezint în diverse contexte şi cum mă cunosc prietenii? Reuşesc să mă prezint într-un minut? Dacă n-aş mai fi în cameră, ce s-ar spune despre mine?

Răspundeţi şi la următoarea întrebare:

“Sunt eu cu adevărat cine afirm că sunt?”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.